Amintiri din viitor

— Ne-au trimis-o, părinte, ne-au trimis-o! E superbă! exclamă extaziat fratele Neagoe, ridicându-şi cu evlavie privirea către soarele străin, prea palid, cu care nu apucase să se obişnuiască în cei trei ani scurşi de la sosire.

— A străbătut cu bine cei patruş’ de ani lumină care ne despart de planeta mumă, iubite frate? întrebă stareţul Vasea, cu voce molcomă.

— Da, părinte, e intactă, numai că locul e prea strâmt, s-a aşezat şi peste vreo trei chilii, trimiţându-i pe trei fraţi de-ai noştri înainte de vreme la Tatăl Creator.

— Cum să nu încapă?! se minună stareţul. Am planurile bisericii de la Voroneţ, încape perfect între zidurile alea minunat de albastre între care i-am pregătit locul de veşnică dăinuire.

— Drept este, Preacuvioase, dar n-a sosit biserica aia, ci ceva mult mai mare, încărcat cu mai multă iubire divină!

— Hm! făcu stareţul. E vreo catedrală papistașă?

— Nu, Sfinţia Ta, e moscheea Kul Sharif.

— Vai de mine! se sperie stareţul. Şi zici c-a dărâmat numai trei chilii?! Nu se poate!

— Ba da, Preacuvioase, că m-am referit doar la pagubele aduse creştinătăţii. Restul … surplusului a picat peste o parte din Templul Cerului.

Ştii, ăla de ne-a sosit acum o lună, în locul bisericii de la Curtea de Argeş.

— Hmm, făcu din nou stareţul. Să înţeleg că tot de la pezevenghiul de Gigli ni se trage? De la zăpăcitul ăla?

— Nu e zăpăcit, Preacuvioase, greşeşte din IUBIRE. Iubire platonică, dar obsedantă, face într-una schimb de mesaje teleportate cu Elena Neprihănita, din partea colonizată de moldoveni a Peninsulei Vasilice. Ea îi trimite din când în când şi câte-o şeapâ aclimatizată, ca să plângă mai ghini di dorul dânsei.  El îi trimite numai vorbe dulci (nu de dulce!). Un calup  a ajuns la mine, din greşeală. Şi i l-am arătat Preacucernicului Iosif, apostolul IUBIRII,  care a spus, cu nesmintita-i bunătate: „Lui Gigli i se iartă totul, fiule, căci în el încape atât de multă IUBIRE necondiţionată, autentică, empatică… Omul ăsta respectă cu sfinţenie legea lui Dumnezeu: Absoluta IUBIRE NECONDITIONATA!


ERATĂ: Am aflat, dintr-o sursă sigură de pe planeta mumă, că iubirea lui Gigli e recondiţionată.



Am teleportat imaginile de aici şi de aici, iar cuvintele scrise cu italice de pe fieful Kontelui şi al Condesei.

Bancul de joi

Unui paraşutist nu-i reuşeşte acrobaţia şi aterizează într-un pom din curtea unui ardelean. Omul îi aduce o scară, ca să poată coborî.

– Voiam să bat un record, dar n-am reuşit, se plânge paraşutistul.

– No, cum nu? se miră ardeleanul. Doară eşti primu’ om din satu’ nost’ care se dă jos din copac fără să fi urcat în el…

Urare

pisiRenata, la mulţi ani!

E ziua ta! Ta-daa!

Norocul, mult ca negreala mea,

Adunată şi purificată

Toată, să-ţi fie ţie bucurie

Albă ca un halat în spiţerie!

N-am îndrăznit s-o să-l scot pe Mili din pungă ca să-şi citească personal urarea, aşa că am distribuit în rolul ei lui o pisică neagră împrumutată de aici. 🙂

Despre aia-n de-aia (aiandeaia.wordpress.com)

Aia (gagica) în de-aia (scrumieră) e moştenire de familie, o ştiu de când mă ştiu.

Mama, care era francofonă, i-a zis odată „bainioza”, pe un ton blajino-nostalgico-afectuos, a cărui explicaţie n-am cerut-o.

Dar, dacă mă uit bine la mutra damei din colac, frecată de n±1 cârpe de praf, mi se pare că are ceva de măscărici – nu măscărăgios.

mutra

E, cumva, rudă cu jokerii pe cărţile de joc. Cu unii dintre ei.

joker

Nu cu toţi.  😉

Să râdem la sfârşit de săptămână

Un oltean vede în vitrina unei librării un volum intitulat „The future of Romania ” şi exclamă:

– Iată o carte adevărată!

– Ce vrei să spui? se miră un trecător.

– Păi ce, bre, nu ştii să citeşti? „Te futură, of, Românie!”